Blog

Terapia Bowen pentru stres, anxietate, depresie și alte dezechilibre emoționale

terapiebowen
Media/Articole Terapie Bowen

Terapia Bowen pentru stres, anxietate, depresie și alte dezechilibre emoționale

Viața în prezent pare să vină cu provocări mai mult ca oricând. Observăm că evenimentele continuă să se petreacă atât în plan colectiv cât și individual într-un ritm amețitor de rapid și cu o intensitate care de multe ori pare să ne copleșească. Momentul prezent reușește să scoată la suprafață cele mai ascunse frici, griji, îndoieli, etc. iar noi ne regăsim în clipe aproape continue de gestionare a diverselor stări emoționale ce se vor a fi văzute, asumate și vindecate. Suntem într-un moment în care parcă nu mai poți fugi sau reprima ceea ce alte dați reușeai să pui sub preș, să reprimi, să eviți pe motiv că ai o viață de trăit, job de lucrat, copii de crescut, etc. Suntem, la nivel macro, într-un proces de renaștere la nivel de ființă, de evoluție a ceea ce suntem. Descoperim și mai mult din ceea ce continem ca programe, credințe, frici și învățăm să trăim diferit vindecand și eliberând aceste aspecte din noi. Acest proces e greu de cele mai multe ori și din perspectiva mea aproape imposibil de dus de unul singur.

Terapia Bowen este un instrument foarte util care te poate ajuta să treci mai ușor prin această perioada atât de încărcată din toate punctele de vedere. O ședință de terapie înseamnă aproximativ doua ore timp în care îți oferi oportunitatea să te retragi din furtună și să iei o pauză. Două ore, o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, după caz. În acest timp din cadrul ședinței ai ocazia să povesteșți (dacă alegi) ce provocări ai la momentul prezent și eu să te ghidez din această perspectivă. Partea a două a ședinței presupune că tu să te întinzi pe un pat timp în care cei ce “lucrează” sunt eu și corpul tău.

Ai ocazia să lași pentru un moment “armele” jos, să te detașezi și să îi oferi un cadru potrivit corpului tău să își revină, să reașeze ce se află în dezechilibru conducându-te astfel pas cu pas către starea de bine, de refacere, de întreg. Prin fiecare mișcare aplicată (mișcări ușoare, cu pauze între ele) corpul eliberează stresul și tensiunile acumulate, traumele trăite și înregistrate în anumite părți ale lui. Mișcările din terapia Bowen duc corpul într-o stare de relaxare profundă prin care de cele mai multe ori adormi. În timp ce el lucrează tu ai ocazia să te odihneșți, să-ti încarci bateriile plecând de la cabinet cu o stare cu totul diferită și cu o energie nouă. Ești pregătit să trăiești ce vine spre tine a fi trăit, mintea devine mai limpede, corpul odihnit, perspectiva mai încrezătoare. Norii se disipă și începe să răsară soarele. E acel moment în care spui: “În sfârșit, e altă viață!”. Atât în cadrul ședinței cât și în zilele dintre ele, datorită terapiei au loc diverse vindecări și conștientizări, fizic și emoțional.

Oferă-ți acest suport cu atât de multe beneficii în perioadele acestea încărcate. Cu toții suntem în proces de vindecare și evoluție, cu toții avem nevoie de sprijin. Poate fi foarte greu singur sau mai ușor atunci când îți oferi ajutor.

Te îmbrățișez,
Simona

#terapiebowen #sanatate #echilibruemotional #stres #problemedigestive #dureri #anxietate #echilibru #liniste #problemedesomn

Lasa-ti gandurile aici

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ana Simona Prisacaru

Ana Simona Prisacaru

Terapeut Holistic

I will be back soon

Ana Simona Prisacaru
Buna 👋
I’m here for more.
#terapiebowen #thetahealing #scanarezyto #consultantaaromaterapie #
Messenger